Cărţi

Titlu: Analiza statistică a variabilelor categoriale în programul R
Autor: Alina Moroşanu

Editura: Sedcom Libris   |   Anul apariţiei: 2017

În ultimii ani, utilizarea metodelor de analiză statistică a variabilelor categoriale a cunoscut o dezvoltare fulminantă, mai ales pentru cazul aplicaţiilor din domenii precum cele ale ştiinţelor sociale şi economice, sănătate, biologie şi ecologie, ale ştiinţelor inginereşti sau ale ştiinţelor pământului. Acest lucru demonstrează că metodele de analiză a variabilelor categoriale sunt folosite pe scară largă, atât în mediul academic, cât şi cel al afacerilor.

De asemenea, se remarcă şi o preocupare deosebită în ceea ce priveşte înţelegerea structurii, manipulării, prelucării şi reprezentării variabilelor categoriale, folosind programe de analiză statistică specializate. La ora actuală, unul dintre cele mai utilizate programe de analiză statistică din lume este programul R.

Lucrarea elaborată de dr. Alina Moroşanu oferă un punct de plecare pentru toţi cei interesaţi de analiza statistică a variabilelor categoriale, folosind programul R. Cu ajutorul aplicaţiilor practice prezentate în cadrul lucrării, autoarea a evidenţiat noţiuni şi concepte ce permit înţelegerea modului în care poate fi folosit programul R, atât din punctul de vedere al unui începător, cât şi din perspectiva unui expert.

Având în vedere structura şi conţinutul, se remarcă faptul că lucrarea se adresează studenţilor care urmează cursuri de analiză a datelor categoriale dar, în acelaşi timp, este foarte utilă şi statisticienilor ori cercetătorilor din domenii precum: economie, marketing, sociologie, psihologie, medicină, educaţie, IT, inginerie sau industrie.

Professor Emeritus Elisabeta JABA
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor,
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi